Anunțul de la UE pentru cei care se vaccinează și vor să facă asta. Ce pregătește chiar acum
În Uniunea Europeană se vorbește despre condițiile în care se vor desfășura călătoriile anul acesta, în contextul în care toate țările au început vaccinarea populației.
Toate statele-membre au început campaniile de vaccinare împotriva Covid-19. În tot acest timp, se vorbește tot mai des despre condițiile privind libertatea de mișcare la vară, când e o perioadă aglomerată de concedii. La Bruxelles se discută deja dacă oamenii vaccinaţi pentru Covid-19 ar trebui să aibă o libertate de mişcare mai mare faţă de cei care nu sunt imunizaţi.
Ar putea exista un pașaport de vaccinare.
Anunțul de la UE pentru cei care se vaccinează și vor să facă asta
Miniştrii din cele 27 de state membre au avut o videoconferinţă pentru a discuta despre o coordonare mai bună pentru distribuirea vaccinurilor, un subiect care va fi abordat de liderii UE, în timpul unei întîlniri online de joi. Ministrul elen de Externe, Kyriakos Mitsotakis, a propus, săptămâna trecută, crearea unui certificat de vaccinare, pentru a contribui la reluarea călătoriilor transfrontaliere care au fost afectate grav de pandemie.
Duminică, ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat că persoanele vaccinare ar trebui să poată reveni în curând în restaurante şi cinematografe, dar alţi miniştri au criticat acest punct de vedere. Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a spus că este important să se sublinieze că vaccinarea este voluntară – unii oameni nu pot sau nu doresc să fie vaccinaţi.
Sefcovic a declarat într-o conferinţă de presă, susţinută după şedinţa de luni, că astfel de persoane nu ar trebui să aibă drepturi limitate. Cu toate acestea, vaccinarea ar putea deveni o condiţie pentru călătorie, la fel ca cerinţele actuale din multe ţări pentru un test COVID negativ.
”Vor exista diferite opţiuni pentru modul în care ne ocupăm de călătorie … s-ar putea adăuga posibilitatea certificatului electronic de vaccinare”, a spus el.
Michael Roth, care a reprezentat Germania la discuţiile de luni, a declarat că este vital să se stabilească dacă persoanele vaccinate pot transmite coronavirusul altora. Executivul UE lucrează pentru a se asigura că datele privind vaccinarea pot fi colectate electronic într-o formă comună. Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor va începe să colecteze date din această săptămână cu privire la vaccinurile livrate şi vaccinările pe ţară. Sefcovic a spus că ţările UE trebuie să se sincronizeze în mare măsură pentru a ajuta la menţinerea deschiderii pieţei sale unice, care permite libertatea de circulaţie a persoanelor şi a lucrătorilor.
Multe ţări din UE spun că primesc stocuri de vaccinuri pentru Covid-19 mai mici decât se aşteptau şi se plâng de incertitudinea privind livrările viitoare, au declarat oficiali UE pentru Reuters.